Sunt un Woody Allen.

A se citi: o insemnare despre tristete in vremuri de sarbatori va fi gata in scurt timp. Stiu, nu e nimeni curios, in afara de cei care cred ca scriu bine si continua sa citeasca toate porcariile pe care le "editez".

Public dupa Craciun. Pana atunci ma voi indeletnici cu incercari de haioshuri si salate pe care nu le va manca nimeni in afara de mine, dupa care am sa despodobesc bradul care deja s-a uscat.

** Most of the time I don't have much fun.

The rest of the time I don't have any fun at all.

Woody Allen

Azi

Un alt look, o alta duminica, alte stari perfect intelese, aceeasi asteptare.

Miros paradoxal de crini si de scortisoara, un meci de handbal foarte important, jocuri de poker castigate, planuri de mers la cafea si la filme proaste, dar in trend.

Fara tutun, dar cu Mircea Eliade, prea mult zgomot de rude in casa.

Eu, dorindu-mi doua veverite. Care, desigur, imi pot aduce in casa aceleasi boli ca sobolanii. Si care, desigur, vor muri de tristete si prea multa libertate lipsa.

Ziua in care am crezut va fi mai bine**

N-am fost niciodata profund pasionata de politica. M-a interesat domeniul doar in perioada in care dadea bine sa detii informatii "pretioase" despre actori ai scenei politice, mai ales daca voiai sa te faci mare jurnalist de investigatii, asa, ca mine. Si tot in perioada aia (anii de facultate), ma informam puternic, apropo de multe subiecte, pentru ca imi doream sa fiu un om puternic. Si un om puternic este, dupa cum stim cu totii, un om informat.

Ei, intre timp, am hotarat ca nu ma mai fac jurnalist de investigatii. Si am renuntat si sa imi mai incarc memoria cu tot felul de informatii legate de viata politica, atata vreme cat le consideram inutile pentru ceea ce urma, la mine in viata. Ajunsesem, insa, intr-un asa hal de dezinformare, ca nu mai stiam nici cine e ministru si unde si mai ales, de ce.
Acum vreo luna, cineva m-a intrebat cu cine am de gand sa votez. Atunci mi-am dat seama ca nu stiam bine decat ca pe 22 noiembrie voi putea vota. Am preferat sa imprumut o opinie- aceea ca sunt cateva optiuni, dar ca nu merita nici una si deci, e mai bine sa nu mai votez. Asa ca raspund sincer si semet- N-am sa votez!", cu argumentul extrem de puternic: "N-am cu cine, toti o apa si-un pamant!". Discutia ce a urmat, cu persoana care e, de altfel, foarte bine informata si care detine argumente solide, vizavi de subiect, m-a facut sa ma simt prost si sa-mi promnit eu mie, ca voi fi mai implicata, ca ma voi informa si ca voi merge la vot, macar ca sa am dreptul dupa sa comentez cat vreau despre cat de rau se traieste in tara.
Cum intre timp am ramas si fara job, mi-am creat contextul perfect informarii: de dimineata pana seara, mai ceva ca o batrana carcotasa, cu viata sociala pe sfarsite si mai ceva ca un director cu program de gravide, n-am pierdut nici un talk-show, nici o dezbatere, nici o discutie pe teme politice. Evident ca a fost prea mult: era de-ajuns sa pun niste intrebari unor oameni potriviti si aveam sa aflu mai multe decat am aflat in cele 7-8 zile de uitat in continuu la tv.

Oricum, ma infierbantasem mai mult la gandul ca ma implic intr-o astfel de actiune care are sanse sa schimbe ceva, decat la gandul ca aceasta schimbare chiar se va produce.
Dupa ce am inghitit emisiuni dupa emisiuni si discutii dupa discutii, am decis sa votez cu domnul ala cu nume de floare. De ce? Pentru ca, pe scurt, mi s-a parut mie a fi cea mai buna dintre cele mai proaste variante. Infierbantarea s-a mentinut si la concert la Margineanu, cand, ce sa vezi, chiar domnul cu ochi albastri si zambet de doctor pediatru apare in sala si apoi, basti pe scena langa prietenul lui, cantaret. Aproape ca aveam fluturi in stomac, intrebandu-ma daca omul asta care sta la 3 scaune distanta de mine, va avea vointa si puterea sa ne faca tara mai frumoasa si oamenii mai buni. Ce mai, de-abia asteptam sa se faca duminica, sa pot sa merg la vot.
Am si crescut la tara, unde "votarea" se intampla parca mai rar si unde oamenii vedeau in eveniment ceva istoric, deosebit, magic de-a dreptul. In primul rand, era vazuta ca o actiune a intelectualilor. Parca nu oricine mergea la vot, sau daca mergea oricine, sigur erau doar cativa care stiau ce si cu cine sa voteze. Iar eu eram tare mandra ca, desi ai mei nu erau nici profesori, nici doctori, mergeau si ei sa voteze.
Toti se imbracau frumos: femeile mai instarite, de obicei doamna doctor, doamnele profesoare sau preoteasa, isi puneau gulerele de vulpe sau vreo esarfa prinsa "chic" cu brose mostenite. Barbatii purtau obligatoriu costum, palton si palarie, iar cei mai atenti aveau si fularul de matase aranjat cu grija de sotie inainte sa iasa din curte. Evenimentul capata un aer elegant si misterios; copiii mici n-aveau ce sa caute la vot. Imi doream atunci sa ma fac mare numai ca sa pot merge si eu la votare, desi la cei 5-6 ani ai mei, oricum nu intelegeam prea bine ce era cu votarea.
Duminica, pe 22 noiembrie, putin mahmura, dar cu suficient de multa ambitie in a schimba ceva in tara asta, ma trezesc, dau drumul la TV si ma infierbant din nou, de data asta in sensul rau, cand vad ca nu-s destule sectii speciale; oare cati oameni, la fel de dornici sa voteze ca si mine, n-au unde?? Nu-i nimic, zic, lasa ca votez eu. Ma imbrac si eu frumos, afara intre timp nu mai era frumos, se facuse seara si plec, plina de avant si de dorinti marete catre sectia de votare. Noroc am avut, caci in 4 minute am terminat cu votul. Insufletirea atinsese cote si mai mari la mine in interior, caci ma gandeam; uite, domne, sunt suficient de mare cat sa pot sa votez. Si nu numai ca pot, dar votez pe cine trebuie. Deja ma vedeam in 22 noiembrie 2010: pensia mamei de 6 ori mai mare, eu- tocmai promovata la jobul perfect, alocatii scolare decente, numarul copiilor si batranilor parasiti- in scadere drastica, oamenii corupti si nesimtiti- pe cale de disparitie.
Si toate astea numai pentru ca eu, ca si alte cel putin 12 milioane de romani (speram), am pus stampila in casuta castigatoare.
La fel de plina de ganduri bune si de speranta, ies din scoala unde imi dovedisem puterile de om mare- votasem! si ma indrept catre casa, sa astept exit-poll-ul de la ora 21.00. Exit- poll, previzibil, de altfel, care avea sa ma aduca inapoi in Romania. In Romania unde organizarea unui eveniment care implica mai mult de 5 oameni inseamna dezastru total, in Romania unde oamenii nu-si vand votul, isi vand 5 ani din viata pe 30 de lei, in Romania unde furtul si demagogia sunt similare cu bunul simt si interesul public.

Si da, evident ca deznodamantul era previzibil, numai ca dorinta de "mai bine" si-a permis, pentru un timp, sa fie mai puternica decat " stim bine cine va fi presedinte in continuare si cum (ne) va fi".

Si da, inca imi doresc sa plec din tara. Elvetia, Suedia, Noua Zeelanda.....???




** Atentie, text presarat cu multa ironie!

Sfarsit

Povestea doamnei si domnului V. se opreste aici.
Pentru ca domnul V. a murit. Intr-un accident cu un tramvai dispretuitor care a indraznit sa ii taie calea in chiar momentul in care acesta se oprise sa isi desfaca o manadrina. Ecartamentul si mandarinele nu se inteleg deloc, asta stie toata lumea; iar tensiunea creata l-a influentat si pe bietul tramvai care, fara sa vrea, a transformat pieptul domnului V. intr-un burete pentru pacla groasa, neagra, dezgustatoare din oras.

Doamna V. inca mananca mandarine pe ecartamentul tramvaiului 27.

Gotye - Hearts a Mess

Your heart’s a mess
You won’t admit to it
It makes no sense
But I’m desperate to connect
And you, you can’t live like this

You have lost
(Too much love)
To fear, doubt and distrust
(It’s not enough)
You just threw away the key
(To your heart)

Domnul si doamna V. au ajuns la Paris

Acea saptamana din Paris nu se anunta altfel decat cele de dinainte. Mai ales vinerea; era exact ca marti, care de-abia trecuse. Incepuse sa se faca noiembrie si podurile de pe Sena erau din ce in ce mai umede si neprietenoase. Ploua mai des, mai mult, in fiecare zi si londonezii veniti sa vada Parisul se incarcau rapid, ca niste telefoane Nokia noi, din picaturile rapide si sigure pe ele. Parizienii cu varste cuprinse intre 17 si 18 ani nu erau prea fericiti , ploaia ii facea sa se gandeasca, invariabil, pe toti la un loc, la un vraf de haine si cizme stalcite, stricate, avariate, din cauza ploii. Cu totii stim cat e de intensa suferinta frantuzilor, cand vine vorba de haine....

Domnul si doamna V. sosisera in Paris intr-o zi de joi, 14. Aveau de gand sa ramana, nu inainte de a-si petrece luna de miere sau mai bine zis, de ceai, explorand orasul si imprejurimile. Le placea ploaia. Dar pe cea din Paris o iubeau.

Se casatorisera in secret, cu un dihor si o pereche de ratoi gay, cu gatul verde electric, drept martori, intr-o primarie vintage, very stylish, dintr-un satuc teleormanean. Lumina unui soare putin prea arogant pentru evenimentul proaspat petrecut le dadea insurateilor un aer aproape boem, le micsora pupilele si le racea buzele deja crapate de la vant. Ziua trecuse incet, pe ritmuri de plopi miscati si uzi. Odata cu noaptea (nuntii), au plecat inspre Paris. Pregatiti. Si cu talpile reci. Iubindu-se, evident.


Cand au ajuns, erau prea multe adjective in jurul lor si nu mai simteau nevoia sa se bucure. Excesele le/se faceau doar in pat si doar in diminetile fara soare si cu miros de mosc si lavanda.


---va continua---

Eu si Dali

"De pe strazile New York-ului, a adunat cei mai urati barbati cu putinta: pitici diformi, veterani mutilai ai razboiului din Vietnam, betivi fara speranta, gemeni, travestiti, jucatori de baschet, hippioti cu parul lung. Barbatii circumcisi ieseau din discutie; Dali nu era de acord cu circumcizia; obisnuia sa spuna ca o sculptura greceasca nu e circumcisa.
Galant, i-a condus in apartamentul lui si le-a dat instructiunile, asemenea unui comandant de osti. Fotomodelele aveau sa se tarasca pe podea in patru labe, tinand in echilibru o nivela cu bula de aer pe spate si cu artificii aprinse iesindu-le din fund. In vreme ce Ali McGraw se dezbraca, Dali ii lingea degetele de la picioare.Cei mai frumosi gigolo din New York isi dadeau jos pantalonii si se asezau pe un cub de lut umed, in vreme ce Dali inrama amprenta superbelor lor posterioare. In mijlocul incaperii, un cal alb bea sampanie dintr-o galeata de argint. Dali inventase un nume pentru petrecerile lui de dupa-amiaza. Se numeau "circul sexului" sau "baletul pasiunii". Prizand cocaina, piticii, betivii si veteranii din Vietnam copulau cu fotomodelele. De cate ori cineva Un arlechin cu fata pudrata pedala prin camera pe un monociclu. O femeie sarpe si-a aprins o tigara, apoi si-a indoit corpul intr-un fel incredibil si a mutat tigara in vagin. Inordandu-si muschii, a fumat tigara cu vaginul. BRRRavo, urla Dali. BRRRRavissimo !
Unii dintre oamenii care faceau sex poruncit de Dali au ajuns oameni cunoscuti: Ali McGraw, Mia Farrow, Isabelle Adjani sau superba Amanda Lear."

"Eu si Dali"- Stan Lauryssens

provizii pentru iarna :)

***de aici

The xx :: Islands

I am yours now
So now I don't ever have to leave
I've been found out
So now I'll never explore

See what I've done
That bridge is on fire

Going back to where I've been
I'm froze by desire
No need to leave

rataciri

cel mai potrivit lucru pe care il puteam face intr-o seara de sfarsit de septembrie era sa beau un ceai cu rom si sa fumez o tigara aromata, pe o oarecare straduta din cotroceni. cu ea.
mi se pare incredibil de minunat ca inca ma pot rataci in bucuresti. nu vreau sa invat nici nume de strazi, nici sa memorez trasee; imi place mult sa ma ratacesc; imi imaginez ca am ajuns in alta tara, in alta lume. sa te ratacesti intr-un oras pe care-l cunosti, in care traiesti, e aproape un lux pe care multi nu si-l (mai) permit. sa conduci aiurea, pe strazi cu blocuri si case frumoase doar intr-o anumita lumina, sa te poti opri la o oarecare intersesctie si sa decizi ca stanga e mai potrivita decat dreapta doar pentru ca din directia aia vine un miros de vafe belgiene si vise implinite, sa stii ca sub oricare platan te-ai opri, esti la fel de ocrotit precum esti intre valurile marii egee, sa asculti melodii necomplicate si sunetul dorintelor sparte ale celui mai bun prieten, sa te lasi incercat de o frica nemotivata, care iti face bine, sa inhalezi adanc mireasma redusa de libertate, ce poate fi mai minunat si mai potrivit pentru un inceput de octombrie?

in rest, ma erijez in femeia organizata care stie mereu ce are de facut si ce e cel mai bine sa faca, care se implica doar atat cat e nevoie, care iubeste serile complete si persoanele si mai complete. in continuare, mi-e bine.

toamna melopeelor- reactualizata

Inca n-a venit noiembrie, dar eu nu ma pot abtine sa nu visez la o poveste ca cea din "toamna melopeelor". Nu stiu cat de patetic e sa ma citez eu pe mine, dar imi place mult ce-am scris in noiembrie,acum doi ani, cand stiam sa visez si mai frumos decat acum. Si cum inca nu mi s-a intamplat, insist sa visez la aceeasi poveste.

Plus un sfarsit de saptamana la munte, plus dupa-amiaza pe care chiar am visat-o azi-noapte, cu apa dulce de lac misterios si vesel, cu consistenta asemanatoare zmeurei, cu el ajutandu-ma sa inot si sarutandu-mi umarul incalzit de soarele tomnatic.

Vreau sa mi se intample; imi doresc toamna melopeelor, asa, simpla si fara semne de punctuatie. Voi, nu?

"ce toamna e si ce urati si nervosi sunt oamenii cand ploua si ce trist e acasa cu atatea carti necitite si atatea filme nevazute si atatea melodii neascultate si cu miros de cafea pe care nu-l pot simti si ce dor imi e sa tremur in ploaie asteptandu-l si apoi sa ma tina in brate pana ma incalzesc langa un ceai cu scortisoara si sa ma indragostesc de el daca nu am facut-o deja si el sa aiba maini calde si sa ne fie bine si apoi sa ne certam pentru ca eu cred ca 3:10 to yuma e un film misto si el nu si pentru ca portocaliul e o culoare vulgara dar nu la fel de vulgara ca ciclamul pe care eu il port si ca strugurii sunt mai buni decat stafidele si sa sfarsim intr-un sarut rece infinit pana acasa la el si sa o facem aproape imbracati si sa ne trezim dimineata devreme si sa fie deja iarna si sa mergem sa mancam briose sau croissante si sa bem ciocolata calda la capsa si sa citim ziarele si sa radem de cat de aglomerat e ia uite cate masini si cati oameni se inghesuie in 336 si in tramvai si noua sa nu ne pese pentru ca noi de la un timp zburam si adulmecam numai orasul si nu ne petrecem toata ziua impreuna intentionat, numai ca sa ni se faca dor si sa ne intalnim seara in parcul romniceanu si sa mancam inghetata pe strada chiar daca afara e frig rrrau si el sa imi admire manusile galbene si eu sa ii admir fularul bordeaux si sa nu ne tinem de mana pentru ca numai copiii si batranii se tin de mana si sa fredonam in gand aceeasi melodie si sa nu ne spunem te iubesc de fata cu frunzele in cadere si cu porumbeii zgribuliti si sa dansam frumos dar nu pe strada si sa bem vin fiert si sa blocam liftul numai ca sa ne redescoperim si sa ne sarutam sfios si sa vrem sa ne casatorim dar nu curand si sa vrem copii multi si sa ne imbracam amandoi in verde fara sa fi vorbit despre asta inainte si sa plecam in casablanca si la paris si sa ascultam cate o melopee la fiecare cinci zile si sa nu vrem sa traim fericiti pana la adanci batraneti ci doar sa traim impreuna pana mai tarziu cand vom vedea ce va mai fi

Poveste de toamna (partea I)

Marea poate fi uneori confidenta perfecta. Stim cu totii ca poate privi fara sa judece, ca poate accepta deopotriva minciuni si adevaruri, ca suporta momente de dragoste intensa la fel de bine cum le inghite pe cele de nemultumiri profunde.

In momentul in care s-au reintalnit/regasit, cei doi (despre care am sa va povestesc ceva aproape fabulos) stiau ca marea le permite atatea, ca la mare pot face intocmai ce isi doresc, sunt la adapost. Erau la adapost de intrigi, de judecati, de bruiajele care le-ar fi putut dauna. Un pic confuzi, ce-i drept, au stabilit, totusi, ca merita sa isi incerce norocul. Unul cu celalalt, adica. Si, exact ca la ruleta, au pariat amandoi pe 28 negru. Lasand matematica si ruleta la o parte, intelegem ca sansele ca amandoi sa castige erau mici.

Totusi, s-a intamplat. Au prins curaj, au pariat din nou, acum pe o suma mai mare. Au investit, de data asta, mai mult, stiind ca exista si riscul de a pierde. Le place sa se joace, le plac banii, le place castigul, au curaj sa riste.

Daca jocul s-a terminat sau, mai ales, in ce fel continua- asta nu pot sa va spun. Ceea ce stiu e ca amandoi traiesc intr-un oarecare haos, dar se hranesc ocazional cu linistea de la malul marii. Le place maxim sa isi aminteasca scene, franturi de conversatii, mimici din momente cheie sau deloc importante dintr-o saptamana de iulie "pierduta" in valuri de apa sarata si de vodca, printre fire de nisip, printre gelozii premature.

Povestea lor continuua- ea ramane cum a fost, dar are grija ca in fiecare zi sa colectioneze o experienta noua, o traire diferita de cea din ziua precedenta. E, in continuare, sincera, sigura pe ea, se simte bine in pielea ei, stie ce poate, stie ca poate. El- la fel de sigur. Si din siguranta si sinceritate, un dram de incredere si mai ales, vointa, se nasc situatii confortabile, frumoase, cu calm si relxare, tocmai bune de invidiat. Si credeti-ma, cantitatea de invidie orientata inspre ei e maricica deja, dar direct proportionala cu starea de bine.

Pana data viitoare (cand va voi impartasi noi intamplari), incercati sa fiti ca ei! E tare misto, credeti-ma! I know......

better (by regina spektor)

mi-e din ce in ce mai bine.

am primit, in sfarsit, buchetul de trandafiri violet, in mijlocul unei nopti pe care o credeam pierduta, sub apa dulce din cada. si un sarut la fel de subacvatic, " 3 ATM water resistant ".

mi-am amintit, din nou, ca lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti cel mai putin. si atunci cand muncesti cel mai mult (pentru ele).

uitasem cum e sa fiu sincera cu mine. atat de sincera am fost , ca m-am descoperit asa cum am mai fost 1 data sau de doua ori, in toata viata mea. si mi-a placut de mine. si inca imi place. ma plac. ma iubesc.

asta pentru ca am inceput sa imi fac din nou planuri, dar numai pe termen scurt. un w-e la munte, de exemplu, e ceva ce mi-ar intregi trairile din toamna asta pe care deja imi doresc s-o inhalez, s-o opresc in plamani si s-o expir abia la primavara. si ca sa ma concentrez mai bine, beau cafea in cantitati enorme si fumez cat de mult pot. si pot....

in rest, ascult tracy chapman, fiindca asa imi vine, dar si pe tibi povestidu-mi peripetiile de pe amazon. citesc despre mine si despre dali si visez deja o a doua calatorie pe Costa del Sol, de data asta, alaturi de un om frumos si aproape complet.

si...si...si.... iata!

scriam ieri ca mi-e greu sa scriu (ce trebuie) pentru ca nu am un job. si lipsa acestui job ma frustreaza si genereaza stari de confuzie pe care le asimilez perfect. si nu (mi-) e bine.

dar asta a fost ieri.

astazi,am aflat ca o sa lucrez. de maine, chiar. nu era mai tarziu de 10:40 si eu visam ca imi suna telefonul. m-am trezit la un moment dat, telefonul chiar suna. o voce necunoscuta, dar atat de asteptata ma intreaba daca nu vreau sa incep de maine. "va astept maine, pe la ora 11:00."

si iata cum miercuri, 19 august, tocmai a devenit o zi foarte buna.

marturisire

nu reusesc sa imi asez gandurile pe hartie, intr-o ordine satisfacatoare. nu reusesc sa extrag din toate experientele mele de pana acum momentele cele mai cele si sa le pun aici, spre deliciul meu si al celor care ar fi curiosi ce gust au amintirile mele.

si e si mai frustrant cu cat motivul e unul cat se poate de simplu si lumesc (in contrast, evident si fara lipsa de modestie, cu ale mele amintiri si ganduri si trairi): nu am un job si contrar asteptarilor mele, imi e si foarte greu sa imi gasesc. n-am epuizat toate sursele, n-am trimis suficiente mailuri, n-am fost la destule interviuri, dar mi-e mai usor sa ma plang inainte sa rezolv problema.

pentru oamenii care ma cunosc, motivul asta nu pare decat un pretext stupid, un context creat de mine insami ca sa ma sustrag de la scrierile care promiteau atat de multe.

inchei intr-o totala confuzie, marturisind ca nu pot sa scriu pana nu ma angajez. in acelasi timp, ma gandesc ca ori nu-s pregatita sa lucrez, ori nu-s pregatita sa scriu.

pana cand ma lamuresc, nu mi-ar strica totusi niste oferte de lucru. stiti voi: ziare, reviste, televiziuni, agentii de publicitate. anyone???

Despre mine si alti demoni

Am fost plecata din Bucuresti, din tara, din toate lumile din care am facut parte, pana de curand. Am vrut sa uit, sa uit, dar numai pentru un timp, de tot ce abia s-a terminat, de tot ce stagneaza, de tot ce inca nici n-a inceput.

Un sentiment de sfarseala si sfarsituri ma bantuia inca din mai si l-am tot ascuns, crezand ca daca invat sa il ignor, o sa dispara. S-a infaptuit, totusi, odata cu sfarsitul facultatii, apoi cu sfarsitul unei etape din copilaria mea, iar apoi si-a construit magnificul deznodamant in jurul unei despariri. Sfarsitul unei relatii, al unui capitol din viata mea.

Asa cum eram/sunt obisnuita, desi nu pare, totul a fost foarte programat. Stiam ce va urma, cunosteam fiecare pas si deci, atat de lucida si sigura fiind, nu m-am lasat intristata/absorbita catusi de putin. In plus, urmau seri de concerte demult asteptate, cine cu fast de care imi era atata dor, vacanta cu ea, in Barcelona, apoi o vara intreaga, plina de ganduri si planuri bune, toate cu miros de "inceputuri".

O seama de stari neprogramate si-au facut aparitia tarziu, cand ma asteptam mai putin, dar mi-au fost de ajutor, pana la urma. Numai asa, aflandu-ma intr-o stare usor de definit- ciuda profunda-, am putut sa imi buzunaresc vreo cateva din ungherele mintii, unde nu mai scotocisem demult.

Placerea de a ma redescoperi asa cum imi aminteam ca sunt: puternica, ambitioasa, rationala si prea isteata pentru a imi da voie eu mie sa sufar, m-a impins catre o noua etapa.

Un alt level- ala in care muncesc zilnic, rad zilnic, scriu in fiecare zi, dar, mai ales, spun ce simt si simt ce vreau- aici imi doream de ceva vreme sa ajung. Acum invat sa desavarsesc si nivelul asta si imi trasez liniile definitorii pentru urmatorul nivel.

Am inteles, in sfarsit, ca n-are niciun rost sa imi inchid singura porti, pe care imi va fi mai greu sa le deschid ulterior. Acum, un sentiment de (noi) inceputuri ma incearca in fiecare amiaza in care ma trezesc si nu ma paraseste decat in zorii zilei, cand ma duc sa dorm.

Pentru ca mi-am demonstrat mie insami ca pot sa imi indeplinesc fiecare gand cu alura de dorinta si pentru ca norocul cu care m-am ales in iunie '87- astea imi sunt doua motive suficient de puternice ca sa simt ca pot sa imi inclin lumea in directia in care imi e mie cel mai bine.

Altfel, ma bucur de tot ce am si mai ales, de tot ce va urma: un alt copil in familia mea: Gini e insarcinata! Un al doilea fratior pentru mine si mai ales, pentru Miaunescu si multe planuri cu el sau cu ea, caci inca nu stiam ce e. Si bineinteles, deja griji pentru ce voi purta la botez :P

In incheiere (va intrebati daca mai exista?!?) multumesc ralucai pentru cuvintele frumoase si pentru ca si-a construit o relatie speciala cu blogul meu. (Draga mea, am sa fac cum stiu eu mai bin, pentru ca aceasta legatura dintre tine si scribbilings sa se sudeze si mai tare.)

Si ca un fel de P.S., asa de profund precum ar trebui sa fie un P.S. mereu: o revelatie avuta stand pe sezlong, langa piscina casei din Poiana Tapului, cu soarele pregatindu-se sa se ascunda in spatele muntilor si nimeni altcineva in jurul nostru, mi-a pus in cap urmatorul gand:

Nicidecum "intristabil", tot ce-a trecut nu va constitui decat o sursa tarziu epuizabila de inspiratie pentru multele din scrierile, dar si trairile ce vor urma.

Arrivederci!

intotdeauna, dar mai ales acum, macesaru

diminetile ma ciupesc de urechi ma iau de subsuori cauta sa ma puna pe picioare

molfai felii mari de singuratate cu capul ciuruit de bune intentii

imi scriu scrisori vesele si lungi la care imi permit sa nu raspund niciodata.........

doua intrebari fara raspuns zac lesinate pe umerii mei (mirosind a ploaie de cesti pe care n-ai avut niciodata curajul sa le spargi)

.........buricele degetelor sunt lipite de spatiul gol dintre noi. tremur ca un nou nascut si simt gustul vomei. voma indiferentei care tasneste din inima ta

Coldcut - The Tale of Miss Virginia Epitome

................she had the hymen that always grew back until it grew over her face like a slap she deserved she had the hymen that always grew back until it grew over her face like a slap she deserved with her ever-increasing membrane virginia epitome got bought beer again consistently tight miss epitome constantly losing her virginity and leaving the boys all cheering the cherry as her hymen grew back like the lush skin of a berry viginia, virgo, epitome of intacta.........

:D

8.05!

adica "am invins!"

surprize tarzii

Caisele necoapte pot avea un gust foarte bun daca in timp ce le mananci te gandesti la o calatorie pe Atlantic si apoi, in exact momentul in care iti lovesti dintii de samburele deja intarit, incepi sa planuiesti o viata in Casablanca.

gelozie

mi-am pus papucii cu talpi de plastic si barete de catifea(ce alaturare nefericita, parca am fi eu cu el!!) si impreuna cu umbrela-curcubeu, am iesit in ploaie. in ploaie, in 8 iunie, in mijlocul teilor chinunindu-se sa infloreasca, in mijlocul atator ganduri si idei, nepotrivite in context.

cu o tigara aprinsa (cat pot iubi acest gest, in ploaie!), cu degetele de la picioare inotand prin baltile titanului, m-am gandit, din nou, la vica si marinela, cele doua lesbiene pe care le intalnisem intamplator, cu o seara inainte. le-am vazut intr-o dacia 1310, galbena, pe la ora doua noaptea si am avut "noroc" ca au facut pana si a trebuit sa le ajut. in masina era si gigi, maidanezul lor pitic, care topaia prin masina in mers, de parca era in canapeaua lui preferata de acasa. marinela conducea, iar vica, intinsa pe scaunul aplecat de tot spre spate, incercase tot drumul, de la sinaia pana in bucuresti, sa-i faca sa inteleaga, pe marinela si pe gigi, legatura dintre ciresele de mai si desublimarea represiva. toti trei erau de acord ca abundenta ii permite individului sa isi satisfaca orice dorinta, instantaneu si ca, pe masura ce acest proces continua, individul se va obisnui sa aiba impulsuri usor de satisfacut. teoria lui marcuse nu le ridica probleme, ciresele refuzau insa sa se lase intelese.

iar eu, eu nu puteam decat sa ma bucur ca in sfarsit vad contra-dovada vie a infinitelor teorii si discutii despre altfel de dorinte si altfel de oameni, despre inadaptare si devianta, care ne mancasera, mie si lui, atatea nopti.

roata am schimbat-o repede, iar conversatia s-a scurs si mai repede. ele doua si cu el au disparut intre luminitele de pe mihalache, iar eu am reusit sa inteleg mai multe decat credeam ca pot.

azi, fumul de tigara capata o alta textura/consistenta in ploaie. si mi-a adus aminte de schiele. si de minutele petrecute in fata operelor sale, la muzeele din viena. "doua femei ". ele erau vica si marinela. acum si ieri, maine si peste cinci ani, cu aceeasi textura, nemodificata de intoleranta celor din jur sau de capriciile vremurilor.

in astfel de momente, gelozia se impune. nu ai cum sa nu iti doresti o asemnea conditie, o asemenea lejeritate, un astfel de om. si eu vreau, mi-am spus, ca-n multe alte dati si am continuat sa fumez si sa masor cu gandurile adancimea baltilor din cartier.

un monde sans frime ....

13 mai

astazi ascult lemon jelly si mananc coacaze. visez la o dimineata intreaga petrecuta cu el,  la cafe del mar si citesc un nou fel de beletristica, Marketing Management.

astazi nu imi pasa ca ploua, eu tot am sa ma duc sa cumpar icre rosii si am sa caut maci si mai rosii, pe acoperisul blocului.

astazi sunt nelinistita, dar multumita. demult nu mi s-a mai intamplat. 

iar pentru tine  si pentru anul nostru impreuna: ti tengu caru, bineinteles! 

* am uitat sa precizez ca aici,e cu no comment. de la voi, adica. dar multam, ralu, xcum!

Post War Years - Whole World On Its Head

Lights on!

Time to forget about it....

Hiroshima mon amour

In clipa aceea suna telefonul. Se apropie de ea de parca s-ar napusti. Ea il priveste venind asupra ei si spune:

- E o poveste idioata....

Ca si cum ar spune "Te iubesc". Se saruta in timp ce soneria telefonului continua sa sune. El nu raspunde.

- Pentru mine iti pierzi dupa-amiaza?

El continua sa nu raspunda.

-Dar spune-mi, ce insemnatate are asta?

La Hiroshima. Sunt impreuna, goi, in pat. Lumina este deja alta; este aceea de amor. A trecut ceva timp.

- Era francez barbatul pe care l-ai iubit in timpul razboiului?

La Hiroshima. Sta intinsa pe pat, coplesita de oboseala si de dragoste. Lumina a scazut si mai mult peste trupurile lor.

* Marguerite Duras - Hiroshima dragostea mea

mazgaleli despre.... nimic (!)

mari evenimente s-au petrecut in ultima vreme. in vremea in care n-am mai povestit mai nimic despre mine si despre ce am mai facut, adica. si si mai mari evenimente urmeaza a se petrece. cum ar fi licenta, adica sfarsitul facultatii. un sentiment de "tot si toate se termina" m-ar cuprinde si m-ar face sa bocesc, dar n-am timp, pentru ca sunt prea ocupata sa ma bucur si sa cant la miezul noptii cum ca lumea e frumoasa. si cum ca eu nu m-am obisnuit inca sa merg, stiu mai bine sa zbor. asta pentru ca mai e un pic si se face un an. cum de cand? de cand eu si alex impartim aceleasi stari si ganduri si cuvinte. de cand m-am schimbat si m-am imblanzit suficient cat sa atrag si sa pastrez un om ca el .

iar mai departe, imi vine sa inchid ochii si sa ma vad in iulie, asa, pe la sfarsit. tocmai m-am intors din Barcelona (super-vacanta!!), tocmai am luat licenta cu ditamai nota (super-noni!!), tocmai mi-am gasit un job frumos si tocmai am inceput pregatirile pentru urmatoarea vacanta. aia din corsica sau din mangalia sau de unde o fi ea, numai cu el sa fie.

iar voua va doresc ce-mi doresc si mie. cum ce? coerenta si concretete, domne! :P

satisfactie

ma amuza teribil sa ii ignor pe toti oamenii astia mici din jur care au pretentii de oameni mari si care nu inteleg decat partial ce li se intampla si ce mi se intampla. si in micimea lor, se cred al dracului de complicati si de profunzi. si sunt limitati si percep doar pojghitele lucrurilor si isi imagineaza universuri in care logica lor face totul.

imi da o stare de bine gandul ca n-or sa poata niciodata mai mult si ca nici n-or sa-si inteleaga vreodata conditia si pozitia.



de fapt, imi doresc sa nu dispara din viata mea, ba chiar sa continue sa ma analizeze, pentru ca e atat de nostim sa le afli gandurile si sa le mesteci ideile.... si ei sa nici nu isi dea seama.... :)

mahnire vetusta

m-am saturat sa ma las pacalita de momente frumoase, perfecte, desavarsite, dar de unica folosinta. un sir de intamplari magnifice, care s-ar repeta numai daca as ajunge sa am incredere in filosofia soparlelor geko sau daca as citi viata in nervurile frunzelor de migdal.

drept urmare, am de gand sa emigrez in tinutul realitatilor infrigurate de atata banal si sa ma invelesc cu ganduri in care miroase a lisianthus si totul e kaki.

nimic nou.

Poney Express - Les Petits Matins

iata

am fost certata ca nu mai scriu pe blog si aproape obligata sa scriu pe blog de ce n-am mai scris pe blog.

ei, bine, mai nou sunt ocupata sa am incredere in mine.
plus ca imi directionez ideile (magnifice) acolo unde cred eu ca e bine sa se duca, pe moment.
atat.

*urmeaza o super melodie ;)