as manca cirese amarui, stand pe un pervaz de lemn vopsit in culoarea unui vis demult uitat. as tine picioarele afara, in ploaia rece a verii si m-as gandi la nimic.
apoi as asculta tiersen si as manca dropsuri cu arome de zambile, ca sa uit de tigari.
si dupa-amiaza s-ar termina cu mana lui pe gatul meu, care miroase a chloe.
ador senzatia aia de inceput, de tremur si de emotie, de frica si de dorinte ascunse.
imi place ca atunci cand cunosc pe cineva, ma dedic intru totul lui sau ei. ma uimeste sacrificiul ala minor de care sunt in stare numai la inceput, acela de a ceda mare parte din timpul meu pretios, doar pentru cineva anume; de a ma gandi de cateva ori pe zi la el sau la ea, de a ma intreba daca ii plac mai mult margaretele decat trandafirii sau daca se simte mai bine in cafenea decat in club, daca il adora pe marquez sau daca il detesta pe vian.
nelinistea aia de dinaintea intalnirii, zambetele de la final, felul cum tresar cand suna telefonul, intrebarea chinuitoare: ma place la fel de mult cum il/o plac si eu? , toate alcatuiesc o stare pe care ne-o dorim cu totii, la un moment dat, indiferent cat de singuratici ne place sa ne credem.
apoi, senzatia de dupa, cand totul incepe sa prinda contur, cand incepi sa fii sigur ca ea/el va fi langa tine cand vei avea nevoie, ca te va insoti la o expozitie din Praga la care iti doreai sa ajungi, ca isi va petrece dupa-amiezele de duminica doar cu tine.
suma acestor senzatii si inca vreo cateva inseamna inceputul unei prietenii frumoase, poate al unei relatii.
ma intreb insa cum ar fi daca senzatiile astea ar exista zilnic, pe tot parcursul unei prietenii? cum ar fi daca tresarirea si emotia si dorintele ar persista? cum ar fi daca toata dupa-amiezele de duminica ar fi petrecute impreuna, pe un acoperis caldut, langa un pahar de vin si niste ritmuri de jazz? inceputul s-ar repeta in fiecare zi, ar deveni vesnic, ar deveni perfect.....
mai nou, scriu recenzii de carti si cronici de spectacole.
dar am inceput sa citesc din ce in ce mai putin. carti, adica. de citit, citesc, ziare multe si mai ales, insemnari. pe ale mele, in special. recomand niste mazgaleli din aprilie-mai-iunie 2007. le consider bune, bine scrise. la fel cum ma consider pe mine uneori inteligenta si niciodata aroganta.
maine am sa merg la "romeo si julieta", la nottara. promit sa scriu o cronica dupa. altel, cum? :P
in rest, mi-e dor de macesaru si de desenele colorate, de pe asfalt.
imi lipseste o camasa sifonata pe care s-o imbrac dimineata, devereme, in timp ce fac un ceai de mango si mure.
si normal, mi-e dor de mare.
Am ajuns din nou la Paris. De data asta, cu ai mei. De data asta, stiind ca va fi o vacanta boem-luxoasa, cu hotel de cinci stele, fara mucegai pe pervaz, cu mese la restaurante "de fitze" si nu pe/pe sub un pod sau pe niste scari, cu plimbari mai lungi la Chanel, Vuitton si Dior decat pe strazile ucigator de frumoase din Montmartre.
N-a fost deloc asa cum ma asteptam. Nu s-a intmaplat nimic din ce mi-am imaginat. Nici nu pot zice ca a fost mai bine sau mai rau. A fost altfel si intr-un alt fel, perfect. Am combinat Hiltonul din Defense, unde am stat, cu "carciumioarele" modeste din Marais si shoppingul de pe Rivoli cu statul pe scarile de la Sacre Coeur si burgerii de la Mc. Am descoperit ce misto e sa citesti pe niste scari de la etajul 56 si ce senzatie de neexplicat incerci pe bateaux mouche, cand se aprind luminitele de la turn, chiar in fata ta. Am facut bataturi de la atata mers pe jos, in Montmartre si pe Champs-Elysees si in tot cartierul Tuileries, dar am stat si ore intregi in masina, in drum spre Disneyland si spre Valle Village(un minunat complex de outlet-uri).
Ziua de Pasti a fost cea mai frumoasa. A inceput cu un mic dejun spectaculos, cu oua rosii si pasca proaspata si a continuat cu mersul la biserica, la Sacre Coeur, unde corul canta dumnezeieste. Plimbarea de dupa, prin Montmartre, cumparaturile din Place du Tertre, eclerele si tartele cu zmeura si mai ales, pranzul cu peste si paine cu nuca ne-au facut mai mult decat fericiti. Ziua s-a incheiat cu un vin perfect si cu creme brulee, la o terasa cu mese si scaune din rachita si cu chelneri amabili, cu sorturi albe, impecabile.
In fiecare zi am facut altceva, de dimineata pana seara am umblat peste tot, fara sa ne propunem sa ajungem intr-un anumit loc. Am fost la turn, dar n-am mai urcat pentru ca de 1 mai se pare ca toata populatia Terrei are liber si vine la Paris, la Tour Eiffel, altfel nu imi explic cum de erau sute de mii de oameni acolo, de toate natiile si culorile.
Am invatat Defense-ul pe dinafara, pentru ca GPS-ul nostru se ratacea tot timpul si incurca "droit" cu "gauche". Asa am si vazut, cred, aproape tot orasul, cu toate stradutele, bulevardele si pasajele lui.
Mi-am cumparat, evident, cele mai frumoase haine si cei mai frumosi pantofi si cel mai senzual parfum si cei mai comozi adidasi si cele mai incapatoare genti si cele mai fumoase postere si tablouri si bineinteles, cele mai gustoase bomboane.
Mi-au dat lacrimile la parada de la Disney si am ramas fara cuvinte cand mi-am dat seama ca exista orase mai mici decat un aeroport. Tot fara cuvinte am ramas si cand am descoperit Elie Saab si rochiile de-acolo. Si si atunci cand francezul creol mi-a zis, uitandu-se in ochii mei ca sunt cea mai frumoasa fata pe care a vazut-o vreodata si a plecat, fara ca eu sa zic ceva.
Si nu, asta nu inseamna ca am tacut toata vacanta. In franceza n-am prea vorbit, insa mi-am promis ca pana data viitoare cand ajung (sper sa fie la vara) sa vorbesc mult mai bine.
Sunt multe episoade de care n-am sa uit niciodata si pe care am sa vi le impartasesc si voua, vreti-nu vreti. Dar vacanta asta zau c-a fost minunata. Asa de minunata ca as fi vrut sa raman acolo, sa nu ma mai intorc. Si se pare ca mi-am dorit asta foarte mult, din moment ce am pierdut si avionul din motive care imi scapa inca. A fost un semn.... :P
Despre cat de mult imi plac mie francezii si de ce si despre pantofii mei de lac juliti pe aleile pietruite dintr-un parc fara nume, despre fructele glasate si despre locurile pe care le-am mai vazut, intr-un post viitor.
Chim cu ch nu este ca toti ceilalti. El nu-mi intoarce spatele cand raman fara zahar cubic, nici cand refuz sa ma plimb cu el printre castanii infloriti. Si mai ales, nici atunci cand uit sa ii cos camasile cu guler apretat.
In trupul lui androgin, care masoara aproape doi metri, zace, pesemne, o inima mare, altfel nu imi explic de ce ar petrece atat de mult timp langa mine, atunci cand plang si sunt isterica sau atunci cand rad si n-am pe nimeni in jur care sa rada cu mine.
Chim are o gramada si inca vreo doua calitati. Doua dintre ele rasar de cum de uiti la el, cu atentie: pe fata rotunda, puhava, moale, ca de coca nu poti citi decat duiosie si blandete. In ochii lui mari, de culoarea mierii arse nu poti vedea decat rabdare si bunavointa. Defecte nu prea are baiatul asta fara varsta, cu genele curbate; decat faptul ca nu e prea cizelat. Nu vorbeste prea corect si nu stie ca trebuie sa cedeze locul doamnelor, in autobuze. La insistentele mele, incearca insa sa invete cum se foloseste lingurita de inghetata si furculita de peste. Si mai ales, limba romana.
Cu degetele lui lungi si subtiri a reusit chiar sa nimereasca niste clape de pian si incet, incet, a reusit sa cante “Ballade pour Adeline” pentru ca stie ca e preferata mea. Cum sa nu il iubesti?
Lumea l-ar putea crede un aristocrat (in devenire) daca nu ar umbla asa zdrentaros imbracat: incaltat cu vesnicii conversi maronii, dezlipiti, cu acelasi pulover en coeur, care a fost odata beige, cu parul ciufulit. Zice ca asa se poarta, stilul neglije.
Oricum s-ar imbraca si oricat de incorect ar vorbi, eu tot il iubesc nespus. Cine imi aduce flori de camp, iarna? Si smochine, primavara? Si cine ma asculta cu interes cand vorbesc despre rochii si rujuri si sandale?
Chim cu ch- prietenul meu imaginar.
Andreiul meu implineste azi 10 ani fericiti. Vreau pentru el inca muuulti ani mai frumosi si mai fericiti. Si o copilarie care sa nu se sfarseasca in curand. Si multe jucarii. Incluzand aici trasura aia din revista si familia de mamuti. Si poate o fratioara. Sau un surior. :D
o super-piesa pentru o super-zi :D
si o intrebare: de ce atunci cand esti fericit, lumea te crede si superficial?
dior vintage. love them!
sally jean. 
pe astia ii am. imi trebuie si geanta de mai jos. care e tot paul smith. pe care eu il ador! 
_rdax_250x243_100.jpg)
alexander mcqueen for puma. cu fluturi. :X
pentru zile ploioase, dar vesele.
* "doar" atat vreau saptamana asta.
** imaginile nu mai stiu de pe unde le-am adunat.
*** sa va uitati si mai ales , sa va doriti tot ce e aici. nu-i asa ca sunt absolut delicioase toate?
cantecul se potriveste cu o alta dimineata rece, dar frumoasa, in care mi-am permis sa visez pana la 11. in cearsafurile mov, cu pielea mirosind greu, a somn si a crini, gandidu-ma daca aveam dreptate cand ziceam ca oricum as/ar fi, voi fi intotdeauna singura. sau daca iti face bine sa stai in ploaie, vara, band ceai fierbinte si amar si plangand cu lacrimi dulci.
o tristete amara si ireversibila ma cuprinsese imediat dupa ce trezisem.
m-am ridicat din pat cu ochii grei, cu mainile de nefolosit, cu picioarele tremurand.
cateva raze portocalii ma loveau brutal chiar in spatele ploapelor. imi scrasneau dintii ca si cum o durere cumplita mi-ar fi cuprins toate organele interne. inexplicabil, cateva lacrimi mi-au aparut pe obraji.
lipsa unor motive ma enerva si mai tare. nu puteam sa imi explic de ce simt si ma simt asa, ce m-a adus aici.
in cap imi vajaia intr-una acelasi cuvant: "degeaba!"
cu greu, am reusit sa ajung la baie. apa rece intrand si in capilare. degeaba!
apoi, muzica pe care nu o auzeam. miscarile membrelor pe care nu le coordonam.
si dintr-o data, un lesin. pret de cateva secunde, pe canapeaua portocalie cu zgarieturi de copil. tavanul cu zeci de colturi si cutiile de pantofi pravalindu-se peste picioarele mele. ochii ei care ma intrebau ce e cu mine. ochii ei, care devenisera portocalii. si un telefon care fluiera ca un vant slab de primvara. apoi, un oftat prelung si o privire care parea sa nu isi mai atinga destinatia. degeaba!
asa mi-am petrecut dimineata de ieri.
sunt genul care da drumul la ghidon, in panta, pe un drum prost si pietruit.
sunt genul care poarta cele mai bune haine si lenjerii acasa, cand nu e nimeni.
sunt genul care tace si cand e, si cand nu e cazul.
sunt genul care ar putea iubi pe cineva doar pentru ca vorbeste frumos.
sunt genul meu.
nu si al tau.
nouasprezece minute.
atat am stat de vorba.
surprinzator, aparuse un tremur al gleznelor. si un ritm neregulat al respiratiei. au urmat o pauza lunga si doua priviri. care, din pacate sau din fericire, nu s-au incrucisat.
la sfarsit de tot, o strangere de suflet si o dorinta zburdand printre genele ochiului stang.
si bineinteles, sarutatul incheieturii drepte si "o seara deosebita!"
o chestiune de secunda.
peste ani, va fi la fel. doar ca tremurul gleznelor si ritmul respiratiei vor avea o alta cauza.
(Boris Vian)
omusorii ciclam, cu manute stravezii, care se tot catarau pe spatele ei.
din cauza lor nu mai voia sa adoarma.
in fiecare noapte, aceiasi omusori ciclam, desenati mai demult pe parchet, prindeau viata si incepeau sa ii cotrobaie printre toate gandurile, sa o faca sa planga sau sa rada, din senin.
de pilda, ieri-dimineata, s-a trezit pipaindu-si ochii, fiind convinsa ca sunt umflati de plans. ochii ei nu aveau nimic, poate doar niste resturi de rimel in colturile exterioare.
tot omusorii sunt de vina si pentru ceasca de portelan, sparta intre 5 si 6 dimineata, in balcon. minunatii omusori au facut-o sa creada ca in ceasca e o broasca raioasa care i se va instala sub pielea tamplei si nu va ma pleca de-acolo decat cand tamplele ii vor fi inundate de o durere lichida. iti dai seama ce sperietura a tras!
daca vrei detalii despre spargerea cestii, nu ai decat sa ii intrebi pe omusori. ei sunt, de regula, foarte comunicativi. numai ca, neputand sa vorbeasca, trebuie sa iti scriejeleasca toate cuvintele pe coapse. cu degetele lor lungi, subtiri ca niste lujeri, iti vor incrusta cu cioburi, pentru totdeauna, cuvinte alandala. apoi se vor uita inocenti, fix in bastonasele ochilor tai si apoi vor disparea sub covor. iar tu te vei intreba daca nu exista o cale sa va imprieteniti. trebuie sa mai stii, insa, ca intre ciucurii covorului vei gasi intotdeauna conversi de omusori ciclam. care miros urat. conversii, nu omusorii.
* corect e "ciclamen".
"In tine se gasesc toate comorile pe care ti le doresti. Nu trebuie decat sa inveti cum sa le gasesti. Nu iti va fi usor, nu vei reusi decat in timp, dar trebuie sa vrei cu-adevarat...."
Asa i-a spus el ei, intr-o noapte in care parea ca se intamplasera toate, ca nimic nu avea sa ii mai surprinda, nici pe el si nici pe ea.Cerul era ca o punga mototolita si jegoasa, baltile- limpezi in mizeria lor, zapada- acoperita cu pulbere de catran. Si apa....si ea era inghetata si neagra. Doar ratele se miscau alene, printre fulgii morti de nea .
Se cunosteau asa de bine, desi nu se stiau decat de cateva minute.
Ea era o carte subtire, deschisa, cu paginile pe jumatate scrise.
El era un dictionar mare, burtos, gata sa mai inghita cateva cuvinte mari, de pe paginile ei mai mult goale.
Nu era nevoie decat de un semn de carte.
Cerul era ca o punga mototolita, murdara.... Si inceputul era mai departe decat sfarsitul.
leapsa muzicala de la emanuel. onoram, ca ne place "subiectul". am pus winamp-ul pe shuffle, acum trebuie sa apas forward pt fiecare intrebare si sa folosesc titlul melodiei ca raspuns la intrebare. n-am sa comentez decat unde vreau si cu siguranta n-am sa dau leapsa mai departe. :) sa vedem ce iese!
1.cum ma simt?
nothing compares- sinead o'connor
2.o sa ajung departe in viata? (eu nu vreau sa ajung departe, vreau sa raman pe-aici si sa-mi fie bine:)
oscar benton- different dreams
3.cum ma vad prietenii?
prizeman- voca me (nu stiam melodia asta. oricum, e ceva cu lacrimosa... ^^)
4.ma voi casatori vreodata?
deana carter- once upon a december (am si visat, mi-a prezis si ghicitoarea ca o sa ma marit ianinte de craciun! )
5.care e povestea vietii mele?
tracy chapman- crossroads
I'm standing at the crossroads of the hell
I look to the left I look to the right
There're hands that grab me on every side
6.cum era in liceu?
emilie simon- the voyage (ce-mi place ca melodia asta nu are versuri! instrumentele spun totul :)
7.cum pot avansa in viata?
faithless- god is a dj (probabil ca exista cineva, undeva care stie mai bine decat noi sa "mixeze" lucrurile)
8.care e cel mai fain lucru la prietenii tai?
regina spektor- field below (prietenii mei n-au nimic fain! :P)
9.ce se preconizeaza pentru week-end?
linkin park- numb (piano) --->plec la tara, asta e sigur. ce ma ingrijoreaza insa e ca aceeasi melodie a rasunat si in boxele lui emanuel, ca raspuns la aceeasi intrebare!! creepy....
10.ce cantec te descrie cel mai bine?
natasha bedingfield- unwrtitten
11.cum iti merge in viata? (nu-mi place deloc intrebarea asta, daca ma intrebati pe mine, dar fie! )
maroon 5- she will be loved
12.ce melodie imi vor canta la inmormantare? (asta e infricosatoare si nerealista. nu cantam la inmormantari!!)
prince ital joe- happy people (god!!)
13.cum va vede restul lumii? (de parca mi-ar pasa...)
black- wonderful life
14.voi fi fericita?
outkast- last call (nu stiu ce inseamna asta....)
15.ce ar trebui sa fac cu viata mea?
c-block - so strong out
* daca va place ideea asta cu muzica si cu pufuletii si cu creta, nu ezitati sa preluati leapsa! poate fi creepy pe alocuri, dar in rest, e fun!
emanuel, draga, nu am raspuns la toate intrebarile. sper ca e ok!
pe curand!
am ascultat iar "9 crimes" si "the blower's daughter" de multe ori si mi-am amintit de cum eram anul trecut, pe vremea asta. si mi-am inchipuit cum voi fi la anul. nu e important ce am vazut, important e ca am zambit. si si mai important e ca am invatat ca pana nu tai cablurile alea care ma tin strans legata de tot ce a fost, nu pot sa ajung la banca verde din parc, cu flori de cais deasupra. si nu pot sa simt la fel gustul unui cappucino si nici sa fiu fericita pe deplin cum eram mai demult, cand imi cumparam oje de toate culorile. sau cand primeam baloane colorate in fata blocului. sau cand ma desparteam de un idiot.
acum, nu-mi ramane decat sa ma rog sa primesc hainutele care trebuie (Gini, stii ca te iubesc! :D) si pantofii care trebuie si, normal, sa umplu si mai mult pusculita pt Paris. unde se pare ca voi intalni o persoana minunata, pe care imi voi dori s-o iau acasa. dar asta ramane de vazut.... cert e ca ma voi intoarce cu niste multe cumparaturi in plus. adica buget sub nivelul marii pana dupa ziua mea. :^~&%^$!
o singura problema am, insa. de importanta capitala: nu stiu ce-si doreste cookie, nu stiu ce cadou sa-i fac, am sa innebunesc, acu vine 1 aprilie, de ce nu e si ea obsedata de ceva, de ce nu se tavaleste pe jos ca mine cand vad un ceas frumos sau o geanta minunata, ooff, doamne, o s-o iau razna si o sa ii cumpar ceva numai ca sa ii dau un cadou si mai face si 21 de ani deci dupa mintea mea tre sa fie ceva frumos si deosebit....fucking disaster!
anyway, mi-am revenit! cred.....
am un reportaj de facut pana maine.
am o carte de terminat.
am o poveste de scris. o poveste pentru copii.
dar nu mai pot sa scriu.
nu sunt ravasita in cuget si-n simtiri, cum ar crede unii. nimic tragic nu mi s-a intamplat in ultima vreme. nimic miraculos. traiesc doar, bucurandu-ma de ai mei si de soarele de afara.
si totusi....
e ceva ciudat cu zilele astea de martie. e ceva ciudat cu linistea asta care nu se mai da la o parte.
si acum, vine marea intrebare: sa fie linistea de dinaintea furtunii?!?
promiteti-mi ca nu ma uitati si aveti rabdare pana imi revin!(voi,cei 2-5 cititori ai mei) promit si eu ca am sa ma straduiesc sa se intample cat mai repede. si mai promit ca nu mai scriu atat de prost ca acum.
pe curand!
mai intai, a fost sfarsitul de februarie care m-a dat peste cap, ca in fiecare an. am inteles ca n-am sa trec peste asta niciodata.
apoi a venit mesajul de la el. sec. am inteles atunci ca nu se va intampla nimic. cel putin, nu acum.
apoi, am vazut-o pe ea in metrou. frumoasa, imbracata frumos si cu gust, ascultand muzica, la fel de frumoasa probabil. as fi vrut sa scriu si ce frumos ii era parul in lumina soarelui si cum ii straluceau ochii, dar asa e, soarele nu straluceste si sub pamant. oricum, am inteles de ce el a preferat-o pe ea. si eu as fi facut la fel. e perfecta! si cand te gandesti si cat e de isteata.....ah!
a urmat o alta zi de martie. urata zi, urata luna! cand prea cald, cand prea frig! ca in mine....
in ziua asta urata de martie, ascultand seabear, am inteles ca eu, pentru ea, nu voi fi niciodata importanta. ca mereu va conta mai mult el sau ei sau ele. ca eu nu imi voi face loc decat in discutiile cu mai multi si nici atunci, daca nu voi avea ceva aproape senzational de povestit.
in rest, primavara merge inainte....
am hotarat sa incetez sa mai scriu. macar pentru o perioada. si cand spun sa incetez, nu ma refer numai la a mazgali pe net. am sa iau o pauza de scris. romanul nu e gata, jurnalul e abandonat demult, iar de cand citesc atat de mult, imi dau seama ca scriu foarte prost si degeaba.
in plus, am descoperit ca exista cineva care nu numai ca simte multe dintre cele ce ne inconjoara la fel ca mine, dar le si descrie la fel. am regasit ganduri redate in exact cuvintele pe care le-as fi folosit eu, daca as fi vrut sa le impartasesc. numai ca mie mi-a fost frica sa fiu atat de sincera. si nu, evident ca nu am sa spun cine este persoana.
vorbeam acum cateva zile, cu un prieten scriitor wannabe, despre cum ar fi daca toti ar/am scrie sincer. sincer de tot. sinceritate in fiecare litera si rand.
ar fi cel putin dureros. iar eu as vrea sa scriu, de-acum incolo, sincer. numai ca, momentan, nu-mi mai trebuie lucruri dureroase. asa ca am sa ma opresc.
planuiesc o excursie din care sa nu ma intorc decat la vara. si un jaf, pentru ca acolo unde voi locui, va fi foarte scump. o maimuta capucin si un tablou original, din 1954, vor fi greu de intretinut. dar sunt optimista.
pe data viitoare!
azi-dimineata am ascultat robbie williams- no regrets de vreo 40 de ori. mi-am scos picioarele in aerul rece si mi-am amintit de primaverile petrecute in berlin.
ceaiul de menta, fumul de tigara sau picaturile de soare m-au facut sa ma intreb daca nu, cumva, e prea mult ce mi se intampla. intotdeauna mi-a fost frica de momente din astea, cand totul este/pare perfect, pentru ca stiu ca intotdeauna platesti pentru starea de bine, pentru zambetul de la 6 dimineata.
tot pe la 6 dimineata ningea cu fulgi mari. cativa spanioli facusera trenuletul pe strada si cantau. un barbat se dadea in leagan, razand. el zambea. pana si ea era fericita. iar eu am plecat sa cumpar gogosi simple, "impudrate", pe care sa le mancam cu totii, razand, inecandu-ne cu pudra de zahar si dorindu-ne sa fim asa si peste 30 de ani.
//No regrets they don't work
No regrets they only hurt//
Just.... smile!
Dragoste, sex, prietenie, relatie, amante, amanti, feti-frumosi, angeline wannabe, gelozie, incredere, casatorie, copii, minciuni, iubiri, despartiri, dorinte.
Sunt cateva dintre cuvintele pe care le aud, zilnic, de ceva timp incoace. Alcatuiesc subiecte ce pot fi discutate si intoarse pe toate partile, fie ca esti cu mama, cu prietenele sau cu prietenii. Toata, dar toata lumea vorbeste despre cat de bine sau cat de rau este sa fii intr-o relatie, toti se dau cu capul de pereti cand ceva nu merge bine intr-o relatie, toti isi doresc o relatie, toti vor dragoste sau macar sex si mai ales, toti cred ca singur = ratat.
Daca ai pe cineva, e musai sa povestesti celor ce te asculta (sau nu) despre cat de minunat e, despre mancaruri si pozitii favorite, despre cand si unde iesiti, despre cum si ce gandeste celalalt, despre planuri de vacanta si de viata.
Daca nu ai pe nimeni, e musai sa raspunzi la tot felul de intrebari cretine, sa zambesti acru cand prietenele se ofera sa iti aranjeze intalniri si sa raspunzi si mai acru la mesajele unor indivizi fara viata.
Daca esti singur, atunci clar trebuie sa transformi iesirile la cafea intr-un sport, pe care, dupa parerea celor din jur, trebuie sa il practici de cateva ori pe saptamana.
Esti sfatuit ba sa iti mai cobori standardele, ba sa nu mai iei in serios tot ce zboara. Brusc, agenda ti se dilateaza cu vreo douazeci de numere si faci bataturi de la atata tastat pe mess, iar cand le spui prietenelor ca "nu a fost sa fie", esti privit ca si cum " Asta ce vrea, frate? Sa vina Brad Pitt/ Angelina s-o/sa-l invite in oras?"
Ti se alcatuiesc profiluri si portrete, ti se pun pe hi5 si poate in curand, pe matrimoniale.ro, iti ies vorbe cum ca ai fi gay sau macar bi, sora se ofera sa iti dea bani pentru o noua schimbare de look, ba chiar iti face programare la un super-salon desi tu nu ai nevoie, prietena cea mai buna te tine la curent cu toate stirile despre cine cu cine si-o mai trage si cine de cine s-a despartit, chiar daca tu pari usor spre deloc interesat, esti impins spre relatii mai vechi, poate-poate descoperi ceva nedescoperit atunci, toate numai ca "sa intri si tu in randul lumii".
In scurt timp, mama te va suna sa te intrebe ce mai faci, cum iti mai merge, de ce nu ai si tu pe cineva, cu care sa incepi o relatie, cu care sa iti faci planuri de viitor..."Stii, mama, eu la varsta ta, eram maritata si insarcinata. Tu, ce mai astepti?"
Cum sa nu te saturi? Cum sa nu faci alergie, sa nu iti provoace mancarimi toate discutiile astea? Cum sa le explici ca ti-e bine asa? Cum sa ii faci sa inteleaga ca nu ai 40 de ani si nu e cazul sa se alarmeze? Cum sa le demonstrezi ca la 20 de ani e mai bine sa sari dintr-o floare in alta, decat sa stationezi, aiurea, pe aceeasi petala obosita, doar ca sa ai o relatie stabila?
Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa ma calugaresc.
Am si eu momentele mele de melancolie si de depresie, cauzate clar de aceeasi manie: de ce nu esti ca ceilalti? de ce vrei sa fii un outsider si mereu altfel?
Momentele depresive "se spala" cu niste vin bun sau macar cu un ceai, iar daca nu e de ajuns, cu dans pana dimineata si plecat acasa la el sau la mine.
Se cauta job nou si atractiv, cu oameni misto si cu salariu si mai misto. Se trece la etapa urmatoare: se iese mult si des cu prieteni singuri, necomplexati, cu care se vorbeste despre filme si mai ales, despre moda. Apoi, se merge in magazine, se cumpara blugi sexy si pantofi de lac, o geanta supra-dimensionata si se savureaza un cappucino, intr-un fum languros, citind cateva pagini din Vian.
Si daca nici asta n-a mers, (adica nici cele de mai sus nu le-au inchis gurile tuturor planuitorilor de vieti) trebuie sa pleci macar cateva zile la Berlin. Sau Paris. Sau Budapesta. Singur.
Peste cateva saptamani, totul o sa para extraordinar de frumos si de "asezat"! Trebuie doar sa ai mai mult incredere in tine, sa arati ca daca ti-e bine cu tine, nimic nu poate sa stea in calea "fericirii in 1" !
Pentru ca visul meu de-aseara seamana cu clipul. Pentru ca nu inteleg cuvintele, asa cum nu ma inteleg nici pe mine, de multe ori. Pentru ca ma simt desenata, parte dintr-un desen animat. Prin vene imi curge grafit si prind viata doar de cateva ori pe saptamana.
vreau sa vad "scafandrul si fluturele".
vreau sa fiu in istanbul, toata luna februarie.
vreau sa plec la vara. sa ma intorc mai bogata.
nu vreau sa il mai vad niciodata.
vreau o geanta bej cu negru si cu verde. de piele intoarsa.
nu (mai) vreau haos.
prima data cand am castigat ceva. de care nu m-am bucurat. nici macar nu m-am dus sa imi ridic premiul. am refuzat sa-l accept, ca pe un premiu de consolare, cand stiu ca marele pot inca (ma) asteapta....
prima data cand am sters un post dupa ce fusese publicat. si jurasem sa nu sterg nimic, niciodata.
acum, as sterge totul. toate post-urile, toate insemnarile, tot ce am scris vreodata, tot ce am trait vreodata, tot ce are legatura cu mine, cu el, cu noi, cu ei. si cu tine.
si nu pentru ca as vrea sa incep din nou....
aveai dreptate, sunt un copil batran! batran si bolnav...
Hello my love!
It's getting cold on this island
I'm sad alone....
I'm so sad on my own....
am facut de cel putin 4 ori aceeasi greseala. in mai putin de 4 ani.
si nu imi pare rau pentru nimic, pentru nimeni.
se pare ca sunt un buton "repeat" , stricat, blocat, al unui player imens, vechi.
sunt de neclintit.
din fericire, nu ma mai intreb ce urmeaza....
11.02
" I've got my mind set on you"
iarna,ger, frunze de gheata
unghii sangerii, din nou
si inel cu smarald si briliante
fara mercedez
doar outfit kenzo& cavalli
bratara tiffany& co
pantofi lacuiti
blush perfect
chanel
french style
fast si decadenta
fum(uri)
"gatekeeper"
40 de oameni
si alti 300
puf roz si tequila
cristi hogas- actorul cunoscut
si multi alti actori
necunoscuti, nedeclarati
baietii din metrou
alti baieti
toti imbracati prost
flori ofilite
chipuri fara seva
cioburi de sticla, de suflet
doar 4 erau perfecte
minciuni
hazard
inversiuni neasteptate
"love is in the air"
"stand by me"
"it's the last chance"
04.39
taxi
"hey eugene"
o ultima fotografie
si iar
bineinteles
ca intotdeauna
singura
"why didnt't you call me?"
Minunati-va de frumusetile de-afara sau de cele din suflet, alaturi de oamenii speciali care va inconjoara!
Inspirati puternic mirosurile de scortisoara si de vanilie, de cozonac si de vin fiert, de sulfet cald si de liniste, ca si cand ar fi pentru ultima oara!
Traiti fiecare moment zambind, doriti-va mult(e), dansati si inghetati problemele, pret de cateva clipe(....sau zile?)
Reci nu trebuie sa va fie decat mainile si fata, de la bataia cu bulgari moi de zapda....
Singuri nu aveti voie sa fiti decat atunci cand va puneti dorinte....
Sa vi se implineasca toate dorintele si sa primiti cele mai frumoase cadouri!
Craciun fericit!
artistocrata....
increzuta.....
educata.....
mereu bine imbracata....
recent, bob....
french style....
muzica perfecta....
arome puternice....
iasomie....
somn....
contradictii....
pian....
vian....
inteligenta....
niciodata parsivitate....
mereu diplomatie....
intotdeauna fum....
niciodata praf....
discreta....
mereu mov....
niciodata rosu....
inhib.....
doresc....
starnesc....
rup....
si tac.
*pic taken from here
de cateva zile incoace, ma "numesc".... martor.
martor la niste miracole care transforma oamenii, ii fac mai fericiti, mai buni, mai impliniti. miracole care ma ajuta si pe mine, indirect; dar despre asta am sa va povestesc mai tarziu.
miracolul numarul 1: sunt amandoi la paris, dupa luni de certuri, nervi si lacrimi. poate ca excursia asta ii va apropia, le va demonstra ca impreuna pot fi impliniti si fericiti, niciodata separat!
miracolul numarul 2: el i-a spus ei, pentru prima oara, "te iubesc!", exact atunci cand nu se astepta (nimeni). i-a facut ziua mai frumoasa, zapada mai gustoasa si culorile mai intense. si pentru ea ma bucur tare mult!
miracolul numarul 3: e cu el la viena, exact acum, cand e atat de frumos.... a fost singura pentru o buna bucata de vreme si acum, iubeste si e iubita cum nu si-a imaginat vreodata. imi doresc ca povestea asta de dragoste, atat de perfecta, sa nu se sfarseasca niciodata! si ei sa ramana la fel de zapaciti!
miracolul numarul 4: sunt si ei la paris, iar, si iar se iubesc ca nebunii si iar se bat cu perne in camera si cu bulgari, afara si iar rad si iar are lumea impresia ca se stiu de 2 luni, cand ei se stiu de 20 de ani! si iar imi pun aceeasi dorinta: sa nu se plictiseasca niciodata unul de altul si sa fie impreuna pentru totdeauna!
miracolul numarul 5: ea are sa plece la roma, unde el o va astepta, unde se vor iubi pentru prima si poate pentru ultima data, unde va fi mai mult decat perfect, unde iarna va avea alt miros, unde banii nu vor insemna nimic, unde varstele vor fi insignifiante.
poate parea siropos si de prost-gust ce scriu eu acum, dar nici ca imi pasa! m-am inconjurat de niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi traiasca viata, care iubesc si sunt iubiti, pe care ii admir, pe care ii iubesc.
oricum, sa stiti ca m-am razgandit. dupa ce m-am gandit mai bine, am ajuns la concluzia ca nu martor sunt, ci hot! fur putin cate putin din povestile lor si imi construiesc propria poveste, din care ma hranesc zilnic. altfel, nu as putea sa ma ridic din pat, in fiecare zi. acum ati inteles, sper, si de ce ma auto-intitulez cel mai egoist om din lume: nu-mi doresc ca povestile lor sa continue, numai pentru ei, ci si pentru mine, pentru ca eu sa (ma) mint ca traiesc povesti la fel de frumoase, ca imi traiesc viata!
pana data viitoare, miracole si voua!
si alerg de trei zile, disperata, dupa cadouri. a trecut ceva timp de cand am facut asta si m-am gandit ca anul asta, ar fi bine (pentru ei, pentru mine), sa incerc din nou. mi-am zis "go with the flow!" si fugi si cauta manusi de ski, pulover rosu, ghete maron, geluri de dus cu miros de clementine sau de iasomie, monstri din desene, margele gri si tablouri frumoase si ieftine, cercei fara pietre, havane, curele si icoane.
nu ma pricep nici la alergat, nici la cadouri, asa ca mai am de luat sticle cu vin rosu, sec, globuri albe, vreo trei carti, cateva discuri, 2 cesti si un pulover pentru mine, daca imi mai raman bani.
e de retinut faptul ca am cheltuit o cada de bani pe nimicuri care mai mult imi plac mie decat celor care le vor primi.
pana una-alta, mai am un test de dat, niste nepotei de dus la patinoar, niste doamne dragute de "cadorisit" si un revelion de planificat!
in rest, totul este si va fi perfect!
am revenit cu picioarele pe pamant. pentru mine, este un eveniment si tin sa spun tuturor, chiar daca ma intreaba sau nu. asa sunt eu, vorbesc si cand si ce nu trebuie :D
vorbeam cu alex acum cateva zile si ii ziceam ca, uneori, ma urasc pentru faptul ca nu reusesc sa fiu echilibrata, sa am o traiectorie lina, fara minusuri atat de adanci si fara plusuri atat de inalte. poate ca unii asta isi doresc, insa pentru mine, nu e tocmai perfect.
asa am fost de cand ma stiu: un om al extremelor. am trait intr-un continuu cosmar timp de cativa ani, cand nu aveam nici ce manca, am trait si inca traiesc intr-un vis frumos, unde am mai mult decat mi-am imaginat vreodata.
am fost ani buni un copil cuminte, silitor, care nu facea decat sa respecte niste reguli, apoi am devenit o neinteleasa care nu mai respecta nici macar propriile reguli. nu stiu inca unde ma situez acum....
am perioade cand cant dimineata si ma culc zambind ca a fost o zi placuta, am perioade cand adorm plangand si nu ma ridic din pat nici cat sa dau un telefon sa imi anunt absenta.
sunt luni in care mi-e bine singura, in care nu vreau sa stiu de nimeni si nu am chef sa vorbesc nici macar cu ai mei si luni, saptamani, zile si ore in care turbez daca nu ma suna el sau ea sau ei sau ele. nu pot sa imi imaginez un week-end in casa sau o saptamana fara sa beau o cafea in oras.
stiu, uneori, sa ma bucr\ur ca un copil si daca nu e frig afara, dimineata si stiu sa fiu o morocanoasa si o nemultumita si atunci cand mi se fac favoruri maaaari.
uneori, rad si vorbesc non-stop si mi se spune sa mai iau o pauza, ca sunt obositoare si agasanta si alteori, vorbesc doar ca trebuie, cu cine trebuie.
ma imbrac ca o baba, in negru, gri si maron, zile la rand, apoi asortez portocaliu cu verde si cu alb si toti imi zic ca-s sui.
asta e cuvantul, de fapt. sui. sau shui. sau shuie?!
oricum ar fi, ma simt bine cu mine. cred ca asta e problema mea: ma simt prea bine cu mine ca sa mai am nevoie de altcineva....(not!) :P
de-acum inainte, promit (eu nu promit niciodata!) ca nu ma mai supar pe cuki cand ma face labila si nici pe gini cand imi zice ca traiesc mai mult in alta lume decat aici!
dar nu promit c-am sa ma schimb!
Cea mai tare reclama pe care am vazut-o in ultima vreme!
si/sau multumesc, Tibi!
si/sau Make the most of now!
si/sau promit ca voi fi mai vesela! :D
de ieri se tot intampla chestii cel putin ciudate.
m-am uitat la "moartea domnului lazarescu", aseara, pe TVR. am tot amanat vizionarea din motive pe care am sa vi le impartasesc altadata. aici nu e nimic ciudat, stiu. ciudata era starea in care eram sigura ca o sa intru. dupa sfarsitul filmului.
asa a fost.
starea aia a fost inlocuita cu alta, mai ciudata, azi, in drum spre facultate. mergeam plouata pe strada si nu ma uitam la oamenii care treceau pe langa mine. oricum erau toti gri, la fel ca strada, la fel ca mine. am vazut, totusi, un om trecut de 30 de ani, imbracat bine, care mirosea bine, care fuma, care era foarte normal, pe care nu l-as fi remarcat probabil daca nu era imbracat cu o geaca rosie ca un gogosar murat si daca nu avea organele genitale scoase din jeansi. voiam sa fac o pseudo-gluma, sa zic ca poate ii era cald, dar mai bine, nu.
in alta dezordine de idei, domnul lazarescu chiar a murit.
ioan fiscuteanu, actorul, adica.
sa se odihneasca in pace!
Throw me a dream please, it's been a dreamless sleep
For such a long time, such a long time
"Nu au somn profund. Se sucesc si se rasucesc, incercand sa inteleaga misterele pamantenilor. [...] Ei au numai teorii abstracte, nu cunosc ideile materiale. Daca le dai un glob de sticla in care ninge, s-ar putea sa nu stie ca trebuie sa il scuture. De asemenea, ingerii nu viseaza. Un subiect de conversatie in minus...."
....din Istoria iubirii
se auzea "down, slow" si lumina (s)cadea, muta,
dinspre tavan catre podea.
el i-a pus repede mana pe fata, ca si cum voia sa ii acopere trasaturile perfecte.
acum si mana lui, pe fata ei, parea de plastilina. erau doua figurine multicolore, din plastilina proasta, inghetata. mirosau urat, a somn si a benzina.
dupa patru minute de tacere si nemiscare, ea l-a dezbracat ca pe o papusa. miscarile ii erau greoaie, avea mari probleme cu nasturii. erau prea mici si prea delicati pentru degetele ei groase/grosolane.
si el se misca la fel de greoi si in incercarea de a-i scoate rochia peste cap,a tras-o tare de par. tipatul ei a sunat ca o zdranganeala de frici: scurt si adanc.
a patruns in oasele lui moi si l-a inhibat, l-a facut sa planga mut si asa s-a sfarsit povestea lor.
doi oameni moi, aproape goi, zacand absenti, intr-o camera care se facea din ce in ce mai mica. ea, cu parul ravasit,cu rochia sfasiata in dreptul abdomenului de o unghie portocalie, furioasa, cu tenul albastrui, iar el, gol, cu ochi fara iris si pupile, respirand din patru in patru minute.
....AmodeLa
Clipul, vocea si versurile m-au inveselit azi, dupa luptele grele cu ploaia si cu noroiul si cu blocurile gri si cu oamenii posomorati. Inveseliti-va si voi! :D
mi-am facut blog pentru ca imi place sa scriu. e clar si recunosc ca imi place sa scriu si pentru altii, altfel as fi continuat sa scriu doar pentru mine, in acelasi caiet rosiatic.
primul blog pe care l-am citit a fost cel al andressei. si mi-a placut.
imi place memoriesbox. si mi-s dori sa arate si blogul meu la fel de bine.
ador blogul matrioshcai. curios, dar m-a influentat foarte mult...datorita ei, citesc mai multe carti bune, ascult mai multa muzica buna, poate scriu mai bine ?!?
alexandrog e un alt blog care imi place. post-urile de-acolo imi dau fiori....
in schimb, ma hlizesc in fata monitorului de fiecare data cand il citesc pe exarhu.
imi doresc sa fiu atat de curata si isteata, la modul copilaresc si sa scriu atat de bine ca irene.
si mi-as dori sa fac parte din cercurile afrim-gontz-sandu-etc.
desigur, astea nu sunt singurele bloguri pe care le citesc. sunt singurele bloguri care ma fac sa imi pun niste intrebari, care ma fac sa ma simt pe rand, idioata, aristocrata, isteata sau ignoranta, care pot schimba niste mentalitati, niste oameni. sunt bloguri care imi maresc bagajul de cunostinte, bloguri ce merita citite zilnic!
si, desigur, viata mea nu se rezuma la citi bloguri si a scrie post-uri. asta, asa, sa se stie.... (poate avea cineva dubii :P)
pe data viitoare!
toata lumea vorbeste despre manusi, in ultimul timp. poate pentru ca e iarna?!?
serios, anii trecuti nu am sesizat forfota in jurul acestui cuvant.
pentru unii, manusile inseamna mai mult decat niste saculeti cu degete care iti incalzesc mainile. pentru altii, e o drama cand pierd o manusa. pentru cei mai multi, manusile sunt ....doar manusi.
anyway, cineva de la clandestino vorbea azi depre un site cu manusi pierdute. mi se pare mai mult decat tare ideea de a dedica un site manusilor piedute. check it!
